Mileniali, tineri de nici 20 de ani sau angajați cu peste trei decenii de experiență - concluzia oferită de cifre este aceeași pentru toți: deși motivele sunt diferite, deschiderea către a ne schimba locurile de muncă este mai mare ca niciodată.
În Statele Unite, măcar o dată la patru ani, ar face-o chiar și cei care mai au doar câțiva ani până la pensionare, pentru că datele Pew Research spun că ei se simt îndreptățiți să preia pozițiile de lideri pe care le lasă libere generația anterioară. Așa că ar pleca acolo unde acest “drept” le este garantat. Dar, deși ar putea părea paradoxal, aceeași deschidere către a schimba locul de muncă o au și cei care abia înțeleg cum funcționează viața de angajat: Generația Z.
Pe măsură ce a schimba locul de muncă devine o practică din ce în ce mai simplă (poți candida pentru un job nou în secundele în care aștepți să traversezi strada) și mai acceptabilă în piață muncii (un raport de un job/an nu îi mai sperie pe recrutori), apare dilema felului în care identitatea și personalitatea noastră se pot schimba atunci când ne schimbăm locul de muncă.
Fie că ne place sau nu, ceea ce facem la locul de muncă - la un anumit nivel - are un impact asupra personalității noastre. În funcție de felul nostru de a fi, domeniul în care activăm ne conturează personalitatea sau ne-o definește. Bianca Șerban este psiholog și psihoterapeut relațional, dar a activat și în cadrul unor companii în care a lucrat alături de angajați aflați în plină tranziție de la un job la altul.
Ea explică faptul că, de cele mai multe ori, problemele de “potrivire” nu apar ca urmare a reprofilării de la un domeniu anume la un altul profund diferit, ci în situațiile în care ducem dintr-un loc în altul un bagaj de credințe și idei pe care ni le-am însușit ca fiind parte ireversibilă a personalității noastre.
Unde se împotmolește tranziția
Deși am fi tentați să credem acest lucru, un nou loc de muncă nu înseamnă neapărat un nou început. Ba dimpotrivă, echivalează mai curând cu “o pagină a unui manuscris”, așa cum explică Sarah Wittman, profesor asistent în cadrul Școlii de Business a Universității George Mason.
Într-o cercetare publicată în anul 2019 și care vizează modificările de identitate ale persoanelor care își schimbă locul de muncă, Wittman atrage atenția asupra faptului că a ne înțelege caracteristicile identitare și a căuta acel loc care să fie în armonie cu personalitatea noastră sunt pași cruciali în procesul de tranziție.
Când lucrurile totuși nu funcționează și ne regăsim într-o situație profesională care nu ni se potrivește, psihologul Bianca Șerban ne sfătuiește să analizăm bagajul psihologic construit la vechile locuri de muncă.
Să luăm un exemplu fictiv: David a lucrat într-o companie în care era foarte stresat și avea un manager dur, dar totuși a încercat să dovedească faptul că este cel mai bun membru al echipei. Era la început de drum, era primul lui job și nu a pus limite niciodată. A plecat după 5 ani și acum a ajuns într-un loc în care totul pare mult mai lejer, oamenii îl tratează cu încredere, îi transmit asta, însă el nu se simte confortabil. Ba dimpotrivă, simte că lucrurile nu vor funcționa și că, în secret, echipa lui îi vrea răul. De unde vine această stare?
“Poate apărea acea angoasă în care totuși simțim că ceva nu e bine tocmai pentru că oamenii nu se mai poartă la fel de rău cu noi. Putem ajunge chiar la ideea că ceilalți complotează împotriva noastră. Asta nu se întâmplă pentru că am schimbat locul de muncă, ci pentru că această schimbare a trezit o reacție care în job-ul anterior nu era atât de vizibilă, pentru că acolo eram permanent sub presiune”, explică Bianca.
Noi vs job. Cine pe cine schimbă?
Astfel de gânduri disfuncționale ne pot pune în pericol parcursul profesional. Credințele ne pot influența puternic deciziile de carieră, iar perspectiva din care privim relația dintre locul de muncă și personalitate poate înclina balanța în defavoarea noastră. Asta pentru că putem fi cu adevărat definiți de job. Iar acest lucru poate fi bun sau rău.
Să luăm un alt exemplu - cel al unui jurnalist. Într-o meserie care te obligă printre altele să fii la curent cu toate evenimentele din jurul tău, acest lucru te poate transforma într-o persoană care știe să se informeze corect și să evite dezinformările din online. Pe de altă parte, tot profesia de jurnalist te poate transforma într-o persoană care nu suportă ideea de a fi „offline” sau, pentru că apare la televizor, într-o persoană arogantă și complet impresionată de propria importanță.
Un loc de muncă în care ne-am sacrificat și care ne-a solicitat pentru o perioadă lungă de timp poate să construiască și alt set de credințe nocive. Cum ar fi credința că pentru noi nu există soluții, că ar trebui să livrăm numai perfecțiune sau că orice greșeală ar putea să echivaleze cu o concediere. Un astfel de mediu ne poate într-un final transforma, dar psihoterapeutul are două vești bune: transformarea nu este obligatorie și în niciun caz nu este ireversibilă.
“Depinde cu ce bagaj venim. Cineva care nu are o tendință către auto-sacrificiu, de exemplu, nu va sta niciodată într-un job de acest fel suficient cât să ajungă la astfel de transformări. Invers, dacă ai această trăsătură, nici măcar nu mai e vorba despre faptul că locul de muncă te modelează. El va fi doar o completare a ceea ce tu ești deja”.
Să facem cunoștință cu noi
Personalitatea este un tipar de gânduri, comportamente și emoții care sunt complet predictibile. Tocmai de aceea avem categorii de personalitate. Potrivit modelului psihologic Big 5, toți oamenii intră în cinci categorii de bază: nevrotismul, extraversiunea, deschiderea spre experiență, agreabilitatea și conștiinciozitatea.
Aceste categorii de personalitate se pot potrivi ca o mănușă cu munca noastră sau pot ricoșa ca dintr-un zid atunci când ceea ce facem nu ni se potrivește la nivel psihologic.
“Nevrotismul vine cu tendința de a simți emoții negative, tendința spre anxietate și, în general, este trăsătura unei persoane care pune tot timpul răul în față și nu își asumă riscuri. Această persoană, dacă ajunge în vânzări, de exemplu, acolo unde ești constant refuzat, nu se va descurca. Totuși, ea se potrivește în roluri în care e important să fii precaut”, explică Bianca Șerban.
Așadar, încă un motiv în plus să înțelegem că “a ne cunoaște pe noi” ar trebui să fie mai mult decât un clișeu. Acest lucru este important mai ales în situațiile în care trecem dintr-un domeniu de activitate în altul și suntem puși în situația de a ne adapta unui rol nou. Ca să ne fie cât mai simplu și elementul-surpriză să fie cât mai puțin … surprinzător, psihologul Bianca Șerban ne sfătuiește să acționăm încă din faza interviului pentru noul loc de muncă.
“Cheia este să punem foarte multe întrebări. Nu trebuie să știm pe de rost modelul Big 5, nu e nevoie să ne facem evaluări sau să citim la nesfârșit despre trăsături de personalitate ca să putem intui dacă ni se potrivește un job mai static sau unul care presupune mai multă mișcare. Nu ar trebui să mergem la interviu cu impulsivitate și ideea că vedem noi ce o fi după ce începem”.
Cât de bine ne cunoaștem va ieși la iveală atunci când punem întrebări și negociem. Să luăm exemplul unui candidat care a aplicat pentru un job nou, a ajuns la interviu și țelul său este să aibă acele oportunități care l-ar putea duce către un rol de lider. Ce trebuie el să întrebe pentru a fi sigur că noul loc de muncă i se potrivește?
“M-aș concentra pe lucrurile clare, având în minte ceea ce mă definește ca persoană și ceea ce mi-ar putea lămuri dilemele cu privire la viitorul meu: ce oportunități de promovare există în firmă? Alți colegi care au început pe același rol, ce parcurs au avut în companie? Ce direcții de a avansa există în companie?”, sugerează Bianca Șerban.
Cine ne întinde o mână de ajutor
Acolo unde există temerea că identitatea noastră ar putea suferi transformări la noul loc de muncă, primul pas către rezolvarea potențialei probleme trebuie să vină din partea angajatului.
“Organizațiile nu sunt părinții noștri și, la final de zi, nu au vreo responsabilitate către a ne forma într-un fel sau altul. Angajații sunt cei care trebuie să ceară ajutor dacă descoperă că au un anumit tipar și ajung constant în locuri de muncă foarte solicitante.
Companiile au acele programe cu ședințe de terapie, sport sau mai multe zile libere. Dar există totuși o limită. Am avut o clientă care era destul de anxioasă și foarte implicată în munca ei și îi spuneam la un moment dat că vorbește despre companie de parcă ar fi mama ei. Doar că nu e”, mai spune Bianca Șerban.
O piață a muncii atât de volatilă cum este cea din prezent reprezintă aproape o garanție a faptului că angajații viitorului vor fi nevoiți să fie tot mai preocupați de găsirea echilibrului dintre propria lor personalitate și ceea ce presupune munca de zi cu zi. Capacitatea de a ne cunoaște și modela în timp propriile atribute de personalitate este o abilitate tot mai prețioasă, iar acest lucru poate fi atins în cel puțin un mod: învățând continuu.
