Для отслеживания статуса заказа — авторизируйтесь
Введите код, который был выслан на почту Введите код с SMS, который был выслан на номер
Код действителен в течение 5 минут Код с sms действителен в течение 5 минут
Вы уверены, что хотите выйти?
Сеанс завершен
На главную
Blog

Căutare

content

Cum îți scrii CV-ul când îți schimbi cariera

Zero experiență? Nu tocmai

cover-648ac4eb9a518193408740-min-64a81729d6c95466856799.jpg

Cei mai mulți dintre români lucrează în cu totul alt domeniu decât cel pe care l-au studiat. Mulți alții și-au construit în ani o carieră în care apoi nu își mai văd viitorul, iar prezentul e un chin. În tranziția către o nouă lume profesională, și unii, și ceilalți se lovesc de același zid: lucrurile pe care le știu și cele pe care ar trebui să le știe se amestecă la fel de ușor ca apa și uleiul. 

Senzația de nepotrivire însă poate fi doar atât – o senzație. Capacitatea de a găsi legăturile unice între vechiul și noul univers profesional, dar și capacitatea de a învăța rapid pot face un candidat să strălucească mai tare decât un altul cu experiență, dar cu alte minusuri.

Schimbarea carierei, fie către un domeniu complet nou, fie către unul apropiat, trebuie să înceapă cu auto-reflecția – asupra abilităților profesionale, dar și asupra intereselor și valorilor personale. Și asta pentru că nemulțumirea la locul de muncă maschează deseori încălcarea constantă a valorilor și principiilor fiecăruia. 

Acest proces ajută la identificarea legăturilor între experiența anterioară și cerințele noii cariere, dar și la clarificarea valorilor care nu sunt negociabile. 

Trecutul nu dispare

Dacă experiența în noul domeniu nu există, asta nu înseamnă că tot ce s-a construit în vechea carieră e șters cu buretele. Evidențierea rezultatelor și realizărilor nu numai că va atrage atenția angajatorilor, dar va demonstra că un candidat poate aduce valoare imediată în noua carieră. 

De exemplu, pentru un loc de muncă în domeniul financiar vor cântări mai mult rezultatele însoțite de cifre, procente sau indicatori de performanță pentru a sublinia impactul pe care candidatul l-a avut în companiile anterioare. Prin enumerarea acestor realizări, angajatorul înțelege că un candidat știe să lucreze racordat la obiective și ar putea contribui la dezvoltarea companiei. 

Pe altă parte, pentru un job creativ, recrutorul se va uita prima dată la calitatea muncii din portofoliu, la arsenalul de soft-uri pe care candidatul le folosește, dar și la creativitatea care se reflectă în materialele sale sau în modul de prezentare al CV-ului. De aici reiese că un candidat este flexibil și se poate adapta indiferent de natura task-urilor și de modul de lucru din companie.

Structura CV-ului

Odată ce bifează punctele care țin de auto-cunoaștere, iar candidatul știe care este noua carieră spre care vrea să vireze, urmează redactarea CV-ului și vânătoarea de joburi. Scrierea unui CV la schimbarea de carieră nu are o rețetă universal valabilă pentru toate industriile, dar există un fir roșu pe care candidatul îl poate urmări pentru a-și crește șansele de a se evidenția în noul domeniu.

1. Rezumat profesional: Se poate compara cu o primă impresie care stârnește interesul angajatorului asupra potențialului unui candidat înainte de a citi întregul CV. Descrierea ar trebui să rezume care a fost parcursul profesional de până acum, etica sa de muncă și ce îl califică pentru un job într-un domeniu nou pentru el. 

2. Abilități: De obicei, sunt trecute în revistă abilitățile tehnice și cele soft (interpersonale) desprinse la locurile de muncă anterioare și care pot fi transferabile în noua carieră. Scopul este ca angajatorul să decidă pe baza lor că un candidat este eligibil pentru postul vacant cu toate că nu are experiență în domeniu, dar are, de pildă, capacitatea de a învăța rapid și de a se adapta ușor. 

Secțiunea poate include și abilitățile de comunicare, de negociere sau capacitatea de a privi problemele din mai multe unghiuri; iar toate sunt abilități transferabile în orice domeniu. 

3. Experiență relevantă: Pentru angajatori cântărește mult enumerarea responsabilităților de la joburile anterioare pentru a înțelege relevanța lor în noua carieră. Dacă în trecut candidatul a coordonat mai multe proiecte, de la idee până la execuție, înseamnă că acesta are cunoștințe de project management și de colaborare cu echipa în vederea distribuirii și respectării sarcinilor de lucru. Secțiunea dedicată responsabilităților trebuie să fie cât mai detaliată și concentrată pe competențe transferabile.

4. Cuvinte cheie: Unele companii folosesc programe care gestionează și filtrează candidații pe baza cuvintelor cheie. Acestea sunt expresii sau termeni care definesc abilitățile necesare locului de muncă, competențe și responsabilități pe care viitorul angajat urmează să le aibă. Pot fi competențe tehnice, limbaje de programare, metodologii de lucru, certificări sau orice alt termen din jargonul industriei. 

Cel mai bun mod de a întocmi o listă de cuvinte și expresii conectate la cerințele postului este de a analiza anunțurile de joburi din sfera noii cariere. Ulterior, cuvintele cheie vor fi folosite în redactarea CV-ului, prin includerea lor în mod natural și doar în contexte relevante.

5. Educație și formare: Diplomele și certificările pot fi un puternic criteriu diferențiator, însă nu toate sunt demne de menționat în CV. Diferența o face relevanța pe care o poartă pentru noul domeniu de activitate. Fiindcă, în definitiv, dacă un candidat debutează în contabilitate, un curs de gătit mâncare tradițional românescă nu va avea un impact pozitiv în șansele sale de angajare. 

În schimb, dovezi recente ale interesului pentru domeniul în care vrea să își construiască noua carieră cântăresc mult în ochii angajatorilor. Cursurile, atelierele și orice semnal că un candidat are profilul de continous learner îi arată recrutorului că are de-a face cu un profesionist pentru care educația este parte din stilul de viață.

6. Proiecte și portofoliu: Acestea sunt instrumente valoroase care dovedesc abilitățile și cunoștințele candidatului. Orice proiect anterior este o șansă pentru deschiderea de noi oportunități profesionale în viitor, iar locul ideal unde pot fi menționate este în CV. Mai ales în tranziția către un domeniu de activitate nou. 

Chiar dacă proiectele sunt în antiteză cu cerințele noului job, competențele rămân și adaugă un plus de credibilitate. Pot demonstra, de pildă, o gestionare a timpului impecabilă, ori capacitatea de a coordona o echipă de proiect.

7. Aspectul vizual: 7,4 secunde petrece în medie un recrutor pentru a analiza un CV, arată un studiu al companiei americane The Ladders. Aranjarea în pagină, un aspect vizual curat, cu secțiuni separate și concise este important pentru parcurgerea rapidă a textului de către echipa de HR.

Pentru cei care își schimbă cariera, miza este cu atât mai mare. Informațiile trebuie structurate foarte clar încât cititorul să înțeleaga rapid de ce un candidat fără experiență în domeniu ar putea bifa totuși multe dintre cerințele postului.

Utilizarea fonturilor extravagante sau neclare distrag atenția de la esența CV-ului și îl vor face greu de parcus. În schimb, fonturile clasice, cum ar fi Arial, Times New Roman sau Calibri, sunt ușor de citit și lasă informațiile-cheie să fie cele mai importante din pagină.

Recomandat de citit:

frame-2977-3-6407019de2aa9626934912-6407246a79122724469731.png

Cum scrii o scrisoare de intenție care iese în evidență

Citește

CV-ul din afara CV-ului 

De cele mai multe ori, un pas suplimentar pe care îl fac recrutorii este de a-i căuta pe rețelele de socializare pe candidații care au cel mai mare potențial de a trece la următoarea etapă.

Asta pentru că în social media mulți dintre utilizatori sunt (prea) autentici și comunică deschis despre cum arată viețile lor, ce îi preocupă și care sunt lucrurile în care cred. Iar asta le poate dezvălui personalitatea, cu bune și cu rele. În funcție de imaginea pe care candidatul o proiectează în online, acest lucru poate avea un aport uriaș în procesul de recrutare. 

Iar fotografiile în ipostaze care nu îi fac cinste, ori postarea unor mesaje care scandalizează anulează orice șansă a unui candidat – chiar și a unuia cu un CV perfect.

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Informații cu cele mai bune materiale din timpul săptămânii. Abonează-te pentru a fi la curent!
Vă mulțumim pentru abonare!