Cartea "Factfulness" scrisă de Hans Rosling, un renumit vorbitor TED din domeniul sănătății publice, este recomandată de Bill Gates ca fiind una dintre cele mai importante cărți pe care acesta le-a citit.
Începutul cărții pare a fi o insultă la adresa anilor de educație pe care fiecare dintre noi i-a parcurs și subliniază, printre altele, că un cimpanzeu răspunde mai bine la întrebări despre lume decât un reprezentant al speciei umane.
De aceea, Hans Rosling, medic și statistician suedez, a ales să lupte împotriva „ignoranței catastrofale în modul de a înțelege lumea". În cartea sa, Rosling își încurajează cititorii să înlocuiască stereotipurile cu date reale și să realizeze că suntem, până la urmă, într-o situație mult mai bună decât am fost în trecut, iar perspectivele unui viitor apocaliptic sunt, de regulă, produsul unei imaginații inflamate.
În mijlocul anilor '90, Hans Rosling a fost invitat să susțină câteva conferințe la Universitatea Karolinska din Suedia, pe care le începea cu un test de cultură generală.
Își întreba publicul, printre altele, câte fete termină școala primară în țările aflate în dezvoltare, unde trăiesc majoritatea oamenilor de pe Pământ, care este speranța de viață medie, ce procent dintre copiii din întreaga lume sunt vaccinați anual și care este ponderea oamenilor care au acces la electricitate. Întrebările erau închise și aveau câte un set de trei răspunsuri. Iar majoritatea studenților răspundeau greșit.
Rosling și-a repetat apoi testele pe audiențe diferite. Profesori, oameni de știință, bancheri, directori de companii internaționale, jurnaliști, activiști, politicieni - oameni bine educați, care ar fi trebuit să fie racordați la ce se întâmplă în lume.
Cu toate acestea, majoritatea au răspuns foarte greșit, iar cele mai slabe rezultate au fost înregistrate de grupurile de laureați ai Premiului Nobel și de oameni de știință din domeniul medicinei.
Rezultatele nu sunt doar extrem de slabe, ci sunt supuse unor modele repetabile. Cei mai mulți dintre cei supuși testului percepeau lumea ca fiind mult mai înfricoșătoare, periculoasă și fără speranță decât este în realitate. În cartea sa, Hans Rosling deconstruiește instinctele primare care ne distorsionează percepția asupra lumii. Le vom analiza pe primele trei dintre cele zece prezentate în carte.
Instinctul prăpastiei
Instinctul prăpastiei este tentația irezistibilă pentru mulți dintre noi de a împărți lucrurile în două grupuri distincte și adesea opuse, cu o prăpastie imaginară între ele. De exemplu, bogați și săraci.
În școli, lumea încă este împărțită între țări dezvoltate și țări în curs de dezvoltare. Este o delimitare care definește clar cine sunt unii și cine sunt ceilalți. Pe de-o parte avem Occidentul, pe de alta Lumea a Treia. În opinia publică, Occidentul încă funcționează ca sinonim pentru o viață lungă și o familie mică, iar Lumea a Treia înseamnă o viață scurtă și o familie mare. Nimic mai greșit. Lumea s-a schimbat radical, dar stereotipul rămâne același.
În anii '60, într-adevăr exista un grup de țări care se caracterizau prin familii mici și viață lungă, precum și un grup de țări cu familii mari și viață relativ scurtă. Dar în secolul XXI este dificil să mai găsim această prăpastie.
Transformările prezentate de Rosling nu se limitează doar la mărimea familiei și rata de supraviețuire. Toate aspectele vieții umane s-au schimbat. Graficele care arată nivelul de venituri, accesul la educație sau electricitate vor arăta același lucru: cândva, lumea era împărțită în două, dar acum situația este diferită.
În prezent, majoritatea oamenilor se află la mijloc. Prin urmare, ar trebui să încetăm să folosim termeni depășiți, precum Vestul și restul lumii sau țări dezvoltate și țări în curs de dezvoltare. În prezent, majoritatea populației globale - circa 75% - trăiește în țări cu venituri medii. Cu alte cuvinte, prăpastia nu există.
Cum să controlăm instinctul prăpastiei?
Hans Rosling indică trei semnale de alarmă care indică faptul că povestea pesimistă pe care o auzi, cu tema principală a diviziunii, are scopul de a declanșa instinctul prăpastiei. Acestea sunt compararea mediei, compararea extremelor și perspectiva de sus.
1. Compararea mediei: Atunci când comparăm două medii, riscăm să cădem într-o eroare și mai mare. Ne concentrăm pe diferențele dintre două numere, fără a ne uita la numerele care au creat media respectivă, iar acele numere pot avea o gamă foarte largă. În realitate, vedem o prăpastie acolo unde nu există.
2. Compararea extremelor: Suntem instinctiv atrași de exemplele extreme, pentru că sunt ușor de reținut. Pe de o parte avem Sudanul de Sud, iar pe de altă parte, Suedia. Vor exista întotdeauna “cei mai bogați” și “cei mai săraci”, vor exista întotdeauna cele mai slabe și cele mai bune sisteme politice. Cu toate acestea, faptul că avem exemple extreme nu ne spune nimic. De obicei, majoritatea lucrurilor pot fi înțelese din ceea ce se află la mijloc.
3. Perspectiva de sus: Cea mai mare provocare în înțelegerea lumii pe baza faptelor este faptul că majoritatea experiențelor noastre sunt create de la nivelul pe care Rosling îl numește „nivelul 4”. Avem apă curentă, propriul autoturism, un pat, o canapea, o bucătărie.
Însă experiențele altor grupuri demografice sunt filtrate prin mass-media care deseori subliniază extremele. Cu toții suntem obișnuiți, de pildă, cu imaginea fetelor din Nepal care merg zilnic câteva ore pe munte pentru a ajunge la școală.
Instinctul pesimismului
Instinctul pesimismului este tendința de a observa mai mult răul decât binele. "Lucrurile stau tot mai prost" - auzim des în jur. Ghețarii se topesc, inflația crește, poluarea aerului este tot mai mare.
Tratamentul propus de Hans Rosling împotriva pesimismului sunt statisticile.
În ciuda senzației de pesimism generalizat, niciodată în istoria omenirii nu am fost într-o situație atât de bună. În anul 1800, aproximativ 85% din populația lumii trăia în sărăcie extremă, iar copilăria era un concept complet nou. În Marea Britanie, copiii începeau munca plătită încă de la zece ani.
În ultimii 30 de ani însă, indicele sărăciei extreme a scăzut în cel mai rapid ritm din istorie. În paralel, tragedii care ne-au marcat trecutul, precum sclavia, dezastrele ecologice, pedeapsa cu moartea, infecțiile HIV, ori foametea se întâmplă mult mai rar.
Instinctul pesimismului este produsul a trei mecanisme: memoria selectivă, transmiterea selectivă a informațiilor și prioritizarea emoției în fața rațiunii.
1. Memoria selectivă: Vârstnicii își idealizează deseori tinerețea și spun iar și iar că era mai bine pe vremuri. În multe privințe, însă, era mult mai rău. Însă oamenii au tendința să uite imaginea reală a trecutului.
2. Transmiterea selectivă a informațiilor: De cele mai multe ori, datele despre progresul gradual nu ajung pe prima pagină a ziarelor. De exemplu, în Statele Unite, rata criminalității a scăzut constant din 1990. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor consideră că numărul de încălcări ale legii crește.
3. Emoție în locul rațiunii: Ce se întâmplă, de fapt, atunci când spunem că totul merge într-o direcție greșită? Emoțiile preiau controlul. Statisticile pe care Hans Rosling le prezintă nu ar trebui să ne arunce în cealaltă extremă, a clișeului "totul va fi bine", și nici să sugereze ignorarea problemelor existente.
Rosling este pur și simplu un "posibilist", cum se autodescrie. O persoană care nu își face iluzii și nici nu simte frică fără temei. Este cineva care se opune perspectivei exagerat de negative asupra lumii, dar nu este nici de un optimism exagerat, ci are mai degrabă o privire clară și rațională asupra realității.
#3. Instinctul liniei drepte
Populația mondială continuă să crească - spun opiniile care circulă în jurul nostru. Nimic mai greșit! Problema este în detalii, adică în cuvântul "continuă". Este adevărat că numărul de locuitori crește, dar cuvântul "continuă" sugerează că, dacă nu facem ceva, vor fi tot mai mulți oameni pe Pământ. Acest mod stereotipic de gândire este responsabil de instinctul liniei drepte.
Încercați să răspundeți la următoarea întrebare: În lume trăiesc aproximativ două miliarde de copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 15 ani. Câți copii vor fi în anul 2100, conform estimărilor Organizației Națiunilor Unite?
A. 4 miliarde
B. 3 miliarde
C. 2 miliarde
Răspunsul corect este C. Cimpanzeii ar obține un scor de 33%, dată fiind probabilitatea egală de a alege oricare dintre cele trei răspunsuri. Însă specialiștii de la Forumul Economic Mondial au obținut un scor de 26%.
Iar numărul de copii care se vor naște este o informație importantă pentru a face previziuni privind populația mondială și, de exemplu, pentru dezbaterile privind dezvoltarea durabilă. Însă capcanele noastre cognitive ne sabotează capacitatea de a percepe lumea în mod rațional.
Populația globală a depășit pragul de opt miliarde de oameni și într-adevăr continuă să crească. Cu toate acestea, ritmul de creștere a început să încetinească și se estimează că până la sfârșitul secolului populația globală se va opri undeva între 10 și 12 miliarde de oameni.
În acest caz, conceptul de “factfulness” constă în a ne da seama că linia nu este întotdeauna dreaptă și nu întotdeauna indică o scădere sau o creștere uniformă. Astfel de linii sunt rareori întâlnite în viața reală, subliniază Hans Rosling. Iar pentru a ne controla pesimismul sau optimismul excesiv, trebuie să ne amintim că liniile curbele pot avea diferite forme și să ne trecem opiniile prin filtrul rațiunii.
