Mama, profesoară de liceu, m-a învățat că orice e posibil și că dintr-un pui congelat poți găti cinci feluri de mâncare. Tata, inginer sudor de meserie, mi-a dat lecția care avea să mă urmărească toată viața: nu sunt îndeajuns de bun. Acum vede altfel lucrurile.
A fost micul noroc și marele meu ghinion. O traumă care poate face și desface orice speranță că aveam să ajung într-o zi undeva.
Pentru mine și pentru alții cu care împart același fragment de istorie, alternativele erau clare. Renunți și, cu mult înainte să ajungi un lider, te refugiezi într-o viață fără anvergură care să îți confirme gândul cu care te-ai format. Sau muncești până la epuizare să demonstrezi că ești mai bun și, fără să-ți dai seama, ajungi la primul burnout, la al doilea, apoi la un accident vascular cerebral.
În momentul în care m-am afundat în muncă ca să-mi îngrop tristețea pentru că mama, pilonul meu de susținere, s-a stins, am început adevărata călătorie de autocunoaștere.
Am înțeles atunci că nu-mi face bine să continui pe traseele pe care am crescut. Și că e doar în puterea mea să transform mantra care m-a urmărit toată copilăria — că n-o să ajung nici la CFR, la împins vagoane — în combustibil pentru o afacere de succes.
"A obține" vs. "A primi"
Una dintre companiile mele se numește O sacoșă cu tei. Când aveam vreo opt ani și eram la Piatra-Neamț, la bunici, m-am gândit că trebuie să fac rost de bani pentru gume cu surprize Turbo. Am plecat pe dealuri, am cules flori de tei, le-am îndesat într-o sacoșă și m-am dus la piață. A fost prima mea experiență de business.
Lucrurile au mers ca unse până când m-a prins bunica vânzând flori de tei și m-a târât de urechi până acasă. Mesajul pe care îl transmiteam, după părerea ei, era de sărăcie. Adică ea nu avea bani să-mi dea pentru câteva gume?
Sărăcia era rușinoasă. Pentru mine nu a contat această semantică, iar când am ajuns în București, am făcut exact același lucru. Ce nu știam atunci să-i spun bunicii era că neajunsurile te ajută de fapt să înțelegi puterea lui "a obține" în fața lui "a primi".
Aceeași idee se reflectă astăzi în decizii de business și procese de producție. Pentru LifeBox, platforma de food delivery care aduce la ușa clienților mâncare premium, "a obține" a însemnat multe lucruri. Ingrediente minune, bucătari cunoscuți, dar mai ales o atenție obsesivă pentru fiecare rotiță din angrenaj, pentru eficiență, pentru reducerea risipei.
Miza nu mai sunt câteva gume Turbo, ci încasări de milioane de euro. Iar ca să ajungi acolo nu mai e suficient să culegi o sacoșă cu tei.
Mâncarea trebuie să fie bună, cea mai bună, să ajungă în condiții de maximă siguranță și igienă la client, dar și în cel mai scurt timp. Iar concurența noastră vrea la fel. Așadar, diferența este în acorduri fine, legate de proces: un circuit cât mai simplu al refrigerării, porționării, depozitării și preparării.
La fiecare za a acestui lanț, la fiecare șurub, pot fi făcute îmbunătățiri care se văd la sfârșit, așa cum fiecare blocaj va afecta produsul finit care ajunge la cumpărător.
La final, succesul business-ului stă în felul în care te uiți la el. Cu lecțiile cuiva care a învățat singur ce înseamnă "a obține" sau cu certitudinile cuiva care conjugă natural, din copilărie verbul "a primi".
Inflația de umanitate
Când afli gustul lipsurilor și al înfrângerilor, știi să reacționezi uman la crize și la cuvinte. Într-o dimineață, la cafea, una dintre clientele noastre îmi scrie un mesaj pe Facebook, pe contul personal. Avea o problemă ce trebuia rezolvată. Am dat contactul ei și detaliile problemei pe canalele noastre de comunicare internă.
Seara, găsesc mesaj de la ea: „Hai că sunteți simpatici! Mi-ați pus numărul de telefon pe site-ul vostru, la secțiunea de livratori, și au început să mă sune oamenii, să-mi ceară detalii despre comenzi!”
Amenda pentru erori de GDPR este 3% din cifra de afaceri. În plus, situația era penibilă.
Ce s-a întâmplat de fapt? În acea zi schimbam numerele de telefon ale livratorilor pe site. Atunci am venit și eu cu un număr de telefon. Un copy-paste mai târziu s-a petrecut ce niciun antreprenor nu ar vrea să vadă.
Îmi venea să intru în pământ de jenă, i-am trimis un mesaj, am pus toate întrebările și am aflat ce se întâmplase.
A doua zi i-am trimis un buchet de flori, un telefon de jucărie și un bilețel scris de bucătarul-șef cu un mesaj care spunea în esență: "Dacă tot am făcut telefonul fără fir măcar să auzim de bine!".
În câteva ore eram în tot social media, iar prietenii prietenilor doamnei comentau: “Așa se face customer experience!”. Puteam să îi trimitem un voucher, puteam să speculăm o oportunitate, dar noi am preferat varianta onestă și umană și am valorificat astfel o situație.
În business este imposibil să nu greșești. Întrebarea nu este legată de dacă, ci de când și cum reacționezi la greșeală. Noi am rămas, ca filozofie de business, la ideea de onestitate.
Viața a fost sinceră cu mine, cinică, adesea nedreaptă, cu lipsuri sau cu excese, dar onestă. Iar astea sunt lecții cu care crești și pe care nu le abandonezi doar pentru că pe cartea ta de vizită scrie antreprenor. Așa încât prefer întotdeauna să le spunem clienților exact ce s-a întâmplat, de ce, care sunt motivele din spate, să prezentăm scuze și încercăm să fim mai buni data viitoare.
Antrenament pentru reziliență
Am învățat că pentru un business greșeala capitală nu este falimentul. Fatal pentru business este să te îndepărtezi de la ce vrei tu să construiești, să faci compromisuri, să mergi într-o direcție pentru orice alt scop în afară de acela în care crezi.
Falimentul poate să fie o etapă pentru următorul business din care să înveți mai mult. Dar dacă te îndepărtezi de valorile tale, business-ul se va îndepărta de tine și se va nărui. Și tu, odată cu el. Ajungi să faci ce nu îți dorești, ce nu te reprezintă doar pentru că e un business.
Devii nervos, stresat, irascibil. Firma începe să nu mai meargă bine fiindcă îi lipsește combustibilul de calitate, energia. Declinul începe să te afecteze: în viața de familie, în sănătate și în cel mai profund nucleu al tău. Acesta de-abia este falimentul.
Nu are legătură cu banii. Așa cum nici succesul nu este atât financiar, cât numărat în toate momentele în care te-ai ridicat, în care nu ai abandonat cursa și nu ai predat armele.
Când crești cu lipsuri înveți să reziști și să te adaptezi. Reziliența este cuvântul-cheie aici și reprezintă, de fapt, felul în care stai față în față cu neajunsurile pe care le ai în business. Sau în viață. Emoțional, când apar problemele, ai toate șansele să te duci într-o spirală descendentă din care fie ieși foarte greu, fie nu mai ieși deloc.
Lecția rezilienței pentru mine a venit din familie. Copilul meu cel mic este la vârsta bebelușiei și o văd cum începe să meargă. Și mai mult decât mers, este căzătură. Cade, se ridică, și tot așa pas cu pas. Ce am observat însă și mi-a rămas în minte: se ridică cu măcar o dată mai mult decât cade. Iar asta, pentru mine, înseamnă reziliență.
Ai putea să cazi și să te apuci să plângi. Dar poți doar să cazi, să te uiți la ce s-a întâmplat, să înveți din ce observi și să construiești pe asta. Atâta timp cât te ridici cu o dată mai mult decât ai căzut, ai toate șansele să faci ce vrei tu și în viață, și în business.
Am înțeles reziliența observându-mi copilul, dar am învățat-o din familie, din copilăria în comunism, când neajunsurile ne rescriau comportamentele și valorile. Dar acolo, într-un mod subtil, am văzut cum mama reușea să ne hrănească, gătind atâtea feluri de mâncare dintr-un pui de parcă ar fi tranșat un porc.
Și nu se plângea de asta. Pentru că nu asta te face îndeajuns de bun pentru a răzbate și a pune mâna pe succes. Ci onestitatea cu care rămâi în acord cu cine ești.
Radu Bălăceanu, lectorul cursului de Antreprenoriat, este co-fondatorul LifeBox și FrissBox, două platforme online de healthy food delivery prezente pe piața din România și Ungaria. A fondat, de asemenea, compania “Not A Consultant”, prin care oferă consultanță pentru start-up-uri și companii mid-size, iar până în 2019 a ocupat funcția de Managing Director la Foodpanda România.
