Ana Dumitru, Power BI Developer în cadrul HPE: cine are nevoie de Power BI și cum va evolua data science în următorii 10 ani | Școala de business Skillab
Для отслеживания статуса заказа — авторизируйтесь
Введите код, который был выслан на почту Введите код с SMS, который был выслан на номер
Код действителен в течение 5 минут Код с sms действителен в течение 5 минут
Вы уверены, что хотите выйти?
Сеанс завершен
На главную
Blog

Căutare

content

Ana Dumitru, Power BI Developer în cadrul HPE: cine are nevoie de Power BI și cum va evolua data science în următorii 10 ani

image1-61a62a49eb568144944362.png

Pentru analiștii de business experimentați, platforma Power BI, derivată din Excel, nu mai este de multă vreme o noutate. Pe măsură ce apetitul companiilor și al managerilor se deschide pentru date și posibilitățile de decizii informate pe care acestea le oferă, competențele în data science devin tot mai căutate.

Ana Dumitru, analist de business cu o experiență impresionantă de ulilizare a instrumentelor de lucru cu date și de predare a acestor competențe mai departe către ceilalți, ne-a povestit cum s-a apropiat de lucrul cu bazele de date, cum pregătește cursul de Power BI pe care îl va preda în cadrul Skillab, de ce companiile noi sau cu vechime au nevoie de analiza datelor și despre cum poate Power BI să fie ușor și plăcut de folosit. Chiar și pentru cei care nu se simt foarte confortabil cu cifrele.

„Eu am fost mereu pasionată de analiza datelor și de poveștile pe care acestea le transmit. Power BI este instrumentul care creează povești din date și care face viața utilizatorilor mai ușoară prin rapoartele interactive de date pe care le creează.” 

Cum se va desfășura cursul de Power BI?

Practica este mama învățăturii, este cea mai utilă și bună cale prin care Power BI poate fi învățat efectiv. Descoperind ce se întâmplă când folosești anumite funcții, și, desigur, documentându-ne, pentru că Power BI primește un update lunar, ceea ce înseamnă că trebuie să fii la curent în fiecare lună cu modificările care apar.

Toate ședințele vor include teme practice, deci după a doua ședință cursanții vor ști deja cum să-și importe datele, să le transforme sau să creeze un raport. 

„Sunt multe persoane care sunt sau se consideră non-tehnice și din păcate asta le oprește să exploreze un instrument care le-ar putea fi de folos în profesia lor de zi cu zi. De aceea, atunci când găsești un profesor care poate să te ajute să depășești acel impas, e mare lucru. Eu pot fi acel profesor.”

Nu este vorba doar despre a utiliza instrumente, ci să înțelegi logica din spate: în momentul în care creezi anumite lucruri, să înțelegi de ce le faci, iar atunci când înțelegi sau asociezi logica cu ceea ce creezi sau dezvolți, totul vine foarte natural și ușor. 

Cine are nevoie de Power BI? 

Cel mai mult au nevoie de abilitățile avansate de lucru în Power BI developerii, întrucât programul poate fi conectat la limbaje de programare sau instrumente de automatizare, de ETL, adică extragere, transformare și încărcare a datelor, și așa mai departe. 

Un analist nu va cocheta cu astfel de posibilități pe care Power BI le pune la dispoziție, întrucât în raportare, accentul se pune mult pe zona de analiză și de interpretare a datelor. Abilitățile avansate de Power BI sunt pentru developeri, în timp ce analiștii au nevoie de abilități de începător-intermediar.

Pentru analiza de business, Power BI este o mină de aur

În primul rând, Power BI-ul are un avantaj foarte mare pentru că își poate extrage datele de la peste 100 de surse la care se poate conecta. Dacă luăm ca referință Excel, deja avem un mare pas în față. 

Apoi, procesul de creare a graficelor în Power BI se realizează prin drag and drop, deci spre deosebire de procesul de creare a graficelor în Excel, care e mult mai anevoios, este mult mai friendly

Un alt factor important este faptul că Power BI arhivează datele în background pentru a-și îmbunătăți performanța. Cred că de multe ori utilizatorii s-au lovit de eroarea de a se bloca Excel-ul și a nu a mai putea face nimic timp de cinci minute... doar stai și te uiți la monitor și aștepți. Cu Power BI nu există această problemă.

Cum te poate ajuta un curs de Power BI în carieră? 

Și eu sunt un exemplu. Așa cum și eu am avansat în cariera mea prin prisma urmării diferitelor cursuri, și cursanții pot urma un astfel de drum fără probleme. Cel mai important este să aibă motivație, atâta timp cât există motivație vor reuși. 

Ei vor descoperi de asemenea cum își pot simplifica modul de lucru, ceea ce e foarte important – în loc să mai stăm o oră, putem să stăm mult mai puțin – și de asemenea câte uși li se vor deschide dezvoltându-se în această arie. 

Impactul sistemului educațional din România asupra parcursului profesional al cuiva care dorește să devină data scientist

Putem vorbi despre un prim pas unde sistemul educațional din România ne ajută: ne face să ne dăm seama dacă dorim să ne îndreptăm spre o direcție mai tehnică sau nu. 

E minim, e la baza iceberg-ului, dar e important. Dincolo de asta, suntem pe cont propriu. 

Se mai pune o bază în unele facultăți precum ASE, Politehnică, unde studenții se mai lovesc de statistică, de finanțe, de limbaje, dar iarăși, intervine nevoia de motivație, pentru că degeaba urmezi cursurile dacă nu știi încotro vrei să te dezvolți. 

Însă și dacă ești o persoană autodidactă, poți să te folosești de Google ca de un profesor, inclusiv ca să vezi că este un curs la Skillab și să te înscrii, doar că acesta clar se adresează celor care profesează deja într-un domeniu și nu celor care sunt încă pe băncile școlii. 

Cum va evolua data science în următorii zece ani?

Suntem acum la baza unui munte care ieri era vârful, iar vârful pe care îl vedem acum va fi baza muntelui de mâine. Și peste zece ani tot așa. Analiza de date e într-o continuă dezvoltare. Doar dacă ne uităm la Power BI ne putem da seama cât de multe modificări apar și rămânem uimiți de câte idei pot exista și mai ales câte se pot pune în practică dacă ai cunoștințele necesare. 

Când mă gândesc la România mi-ar plăcea să văd o evoluție cât se poate de mare, să rămânem în pas, să nu stagnăm, oamenii să rămână curioși și dornici de dezvoltare în această direcție, întrucât tehnologia este foarte sus ca potențial. 

Poate ne-am mira acum să putem deschide laptopul și Power BI-ul și să îi spunem ce să facă, fără să mai punem mâna pe mouse, dar în zece ani poate fi realitate, chiar dacă azi pare Science Fiction.

Cum poate să te ajute Power BI-ul ca antreprenor

Orice business are nevoie de analiză de date, indiferent dacă vorbim despre un business cu vechime sau de unul nou, e irelevant. 

Dacă ești un business la început de drum, vei dori să știi care îți este concurența, cât acaparează aceștia din piață, vei dori să îți analizezi nevoile potențialilor clienți ca să știi cu ce trebuie să vii pe piață, vei vrea să știi către ce niște te vei adresa mai mult, și cum poți afla toate astea dacă nu îți analizezi datele?

În egală măsură, la un business cu vechime, nu trebuie să te întrebi doar ce profit am astăzi și cât am avut ieri, e vorba și de dezvoltarea business-ului, iar Power BI la asta ajută, să răspundă la întrebări precum „Cum pot să evoluez, să-mi dezvolt business-ul mai mult?”. 

Nu vrei să stagnezi, orice om de afaceri vrea să țintească cât mai sus, iar dacă nu îți analizezi evoluția sau involuția sau motivele pentru care nu ai pus monopol pe piață, nu vei fi niciodată unde trebuie. 

„Succesul nu ține de noroc, este o știință exactă, trebuie doar să fii flexibil și să asculți ce îți spune Power BI.”

Odată cu cantitățile mari de date vin și provocările. 

Cea mai mare dintre ele este acuratețea datelor. Cu cât ai cantități mai mari de date, cu atât riscul de a avea erori este mai mare. Când ai doar trei linii și două coloane, dai Sum și gata.

Însă când vorbim de milioane de linii și zeci de mii de coloane și așa mai departe, bazele de date trebuie foarte bine cunoscute, iar tu trebuie să ajungi să te împrietenești cu ele.

Power BI-ul ne ajută să transformăm datele, dar și să identificăm dacă avem erori pe anumite coloane. Adică facem analiză nu doar ca să vedem care este profitul luna aceasta, dar și ca să vedem dacă nu cumva datele nu sunt înregistrate corect sau nu sunt la locul lor. 

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Informații cu cele mai bune materiale din timpul săptămânii. Abonează-te pentru a fi la curent!
Vă mulțumim pentru abonare!